Dramaturgul și regizorul Puși Dinulescu a murit la vârsta de 76 de ani

Membru al Uniunii Scriitorilor din România, Puși Dinulescu, pe numele real Dumitru Dinulescu, s-a născut pe 27 august 1942, în București.

În 1965, Puși Dinulescu, care a fost unul dintre prietenii scriitorului Marin Preda, a absolvit cursurile Facultății de Litere a Universității București, iar, în 1973, pe cele ale Facultății de Regie de film și televiziune, de la Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică „I. L.Caragiale” din Capitală.

A fost redactor, apoi regizor la Televiziunea Română (1968 – 1970; 1990 – 1997), asistent de regie la Studioul Cinematografic București din Buftea (1974), redactor la Radio București (1975 – 1977).

În 1998, a început să folosească numele Puși Dinulescu pe scrierile sale, în loc de Dumitru Dinulescu.

A abordat mai multe genuri literare, precum teatru, proză scurtă, roman, poezie, istorie literară, memorialistică, iar, în 1979, a primit premiul Asociației Scriitorilor din București, pentru volumul „Linda Belinda”. În 1985, a primit premiul Uniunii Scriitorilor din România pentru romanul „Îngerul contabil”.

În 2018, a primit premiul Opera Omnia din partea Uniunii Scriitorilor din România, Filiala București – Dramaturgie.

A regizat filmele „Sper să ne mai vedem” (1985), după un scenariu de Ion Băieșu, și „Nuntă cu sirenă” (1998).

În 2005, Alexandru Tocilescu a regizat, pentru Televiziunea Română, piesa lui Puși Dinulescu „Bani de dus, bani de-ntors”, având în distribuție actori precum Gheorghe Dinică, Sebastian Papaiani, Adriana Trandafir, Carmen Tănase.

În 2009, a publicat pamfletul-eseu „Gașca și diavolul. Istoria bolnavă a domnului Manolescu”, care a stârnit controverse, fiind o replică polemică la „Istoria critică a literaturii române” de Nicolae Manolescu, din care Puși Dinulescu a fost omis.

Debutul ca dramaturg a avut loc în 1986, cu piesa „Ciulama de porumbei”, pusă în scenă ca „Dresură de porumbei”, la Teatrul de Stat din Turda.

De-a lungul carierei, a scris șase piese de teatru, care au fost reunite apoi în volumul „Teatru” (2010).